Victor Hănescu, principalul favorit, vine la Timişoara pentru a acumula noi puncte în clasamentul ATP şi a (reporni) ofensiva în circuitul profesionist de tenis. Din păcate, efortul său va fi unul important, el are programată sâmbătă finala de la primul challenger, cel de la Arad, urmând ca primul tur din cel de la Timişoara să în susţină deja duminică, de la ora 16. Deci, un timp de odihnă extrem de limitat pentru principalul favorit al turneului.
O veste bună pentru el, dar mai puţin gustată pentru organizatori este cea care spune că în calificările BRD Timişoara Challenger 2012 s-au înscris doar 10 jucători! „Este greu de înţeles pentru noi cum se poate întâmpla aşa ceva. Timişoara este un oraş cu tradiţie în tenis, aici am jucat, inclusiv eu, Cupa Davis. Am oferit în calificări 32 de locuri, dar, spre surprinderea noastră, până la ora încheierii înscrierilor, vineri după-masă, se înscriseseră doar 10 participanţi. Pentru comparaţie, săptămâna trecută, la turneul de la Arad au fost ocupate toate cele 32 de locuri disponibile”, a declarat Dumitru Hărădău, directorul turneului.
Importanţa Timişoara Challenger 2012 a fost subliniată de acelaşi Hărădău. „A fost dorinţa domnului Ion Ţiriac să avem aceste patru turnee satelit (n.r. sunt patru asemenea turnee challenger, la Arad, Timişoara, Braşov şi Sibiu), sunt premii importante. În plus şi numărul de puncte este mare. Un jucător care câştigă turneul de la Madrid ia 1000 de puncte ATP, dacă învinge la Ţiriac-Năstase Trophy la Bucureşti ia 250 de puncte, iar dacă învinge Challengerul de la Timişoara primeşte 80 de puncte ATP. Sunt prezenţi cei mai importanţi jucători români ai momentului: Hănescu, Ungur, Copil”, a mai declarat Dumitru Hărădău. El a ţinut să mulţumească autorităţilor locale, CJ Timiş şi Primăria Timişoara, cele două instituţii punând umărul la reuşita evenimentului. La tragerea la sorţi a tabloului principal au fost prezenţi Dan Diaconu – viceprimarul Timişoarei, Marian Vasile – vicepreşedintele Consiliului Judeţean Timiş.
Meciurile au loc la baza Electrica, aflată pe malul Begăi, vizavi de Universitatea de Vest Timişoara. Intrarea este liberă, aşadar, spectatorii sunt aşteptaţi în număr cât mai mare la turneu.
Hănescu, primul meci cu un jucător venit din calificări
Primele meciuri ale turneului timişorean au demarat chiar de sâmbătă, atunci când au avut loc primele partide din calificări. Meciurile din această etapă continuă şi duminică.
Tot sâmbătă s-au tras la sorţi şi meciurile de pe tabloul principal. Sorţii au decis ca Victor Hănescu, favoritul numărul 1 să întâlnească în primul tur un jucător venit din calificări. Un alt român, Victor Crivoi, locul 286 ATP, juca cu Axel Michon, locul 265. Florin Mergea, care a primit un Wild Card, îl va întâlni pe numărul 198 mondial, Javier Marti, iar Marius Copil (274 ATP) cu Dusan Lojda (191).
Victor Hănescu (ROU) – jucător venit din calificări;
Pablo Galdon (ARG) – Bozoljac Ilija (SRB);
Axel Michon (FRA) – (6) Victor Crivoi (ROU);
(WC) Florin Mergea (ROU) – Javier Marti (ESP);
Dusan Lojda (CZE) – Marius Copil (ROU);
jucător venit din calificări – Michael Konecny (CZE);
Denis Zivkovic ( SUA) – Guilherme Clezar (BRA);
Daniele Giorgini (ITA) – Gregoire Burquier (FRA);
Facundo Bagnis (ARG) – Marek Michalicka (CZE);
Gerald Melzer (AUT) – jucător venit din calificări;
Michael Linzer (AUT) – jucător venit din calificări;
Boris Pashanski (SRB) – Guillaume Rufin (FRA);
Kamil Capkovic (SVK) – Jordi Samper-Montana (ESP);
(WC) Dragoș Mârtea (ROU) – Dino Marcan (CRO);
Andre Ghem (BRA) – (WC) Andrei Dăescu (ROU);
Nikola Mektic (CRO) – Gastao Elias (POR)
Turneu de tenis dotat cu premii totale de 30.000 de euro, la Timisoara
Citiți principiile noastre de moderare aici!