Conform deciziei Biroului Federal, prima partidă din turul campionatulului regulat a fost programată pe data de 2 octombrie iar prima a returului pe 15 ianuarie. În urma tragerii la sorţi, Timişoara va juca în prima etapă cu BC Mureş Târgu Mureş, partida urmând loc să se desfăşoare în deplasare. Primul meci în faţa propriilor suporteri va fi susţinut de Timişoara în campionat în etapa a doua, împotriva celor de la Gaz Metam Mediaş. În ceea ce priveşte meciurile din Cupa României, competiţia are programat primul tur pe 22 septembrie, BCM Timişoara va juca tot în deplasare, de această dată la Oradea. Returul va avea loc pe 26 septembrie. Referitor la lotul de jucători, de la Timişoara se pare că vor pleca atât Dzambic dar şi Grubisic. La capitolul sosiri ar putea fi trecuţi Andrei Dragoş, de la CS Otopeni dar şi Brice Kabengele, trecut pe la campioana Asesoft Ploieşti. Cel mai probabil, şi numele echipei va fi schimbat, noua denumire fiind Baschet Club Timişoara.
S-au stabilit primii adversari ai baschetbalistilor timisoreni
Federaţia Română de Baschet a organizat joi tragerea la sorţi a partidelor din primele etape ale Diviziei A şi a Cupei României la baschet masculin.
Citiți principiile noastre de moderare aici!