SCM Politehnica Timișoara are „triplură” pe postul de portar. Clubul a anunțat că a ajuns la un acord cu tânărul Robert Rusu, el urmând să devină cel de-al al treilea portar din lotul alb-violet. Robert Constantin Rusu a împlinit, în urmă cu o săptămână, 19 ani și provine de la CSS Galați. Handbalul l-a început la LPS Iași, iar la vârsta de 16 ani a intrat în Centrul Național de Excelență de la Sighișoara.
Tânărul handbalist are deja numeroase convocări la loturile naționale de juniori; cea mai importantă competiție la care a participat a fost turneul final al Campionatului European pentru juniori sub 18 ani, din vara trecută, desfășurat în Croația. Acolo juniorii tricolori au fost egalii Franței, au pierdut la un gol cu Norvegia și la două goluri în fața Danemarcei.
Robert Rusu îl înlocuiește în lotul formației bănățene pe Miroslav Kocic, care a încheiat colaborarea cu clubul.
„SCM Politehnica îi mulțumește portarului sârb pentru colaborare și îi dorește succes în activitatea sportivă!”, a anunțat conducerea echipei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!