Deşi aflaţi jos în clasamentul primei ligi, cei de la CSM Focşani au pus probleme handbaliştilor timişoreni. Sâmbătă după-masă, la Sala „Constantin Jude”, focşănenii au avut perioade bune de joc, conducând echipa alb-violetă. Timişoara a început bine şi a condus la diferenţă în prima parte a primei reprize, diferenţa maximă fiind de cinci goluri, la 9 – 4. Totuşi, pe final de repriză Focşani revine şi egalează la 11 înainte de pauză, după ce a şi condus la un gol.
Politehnica îşi revine la începutul părţii a doua şi ajunge să conducă la cinci goluri. Gazdele au avut numeroase greşeli, dar au reuşit şi spectacol, înscriind un gol din propria jumătate. Deşi CSM Focşani a încercat să revină ca şi în prima repriză, nu a mai reuşit, Timişoara reuşind să păstreze constantă diferenţa de trei goluri. Tot trei goluri diferenţă au fost şi la final pe tabelă, meciul s-a încheiat cu 25 – 22.
Marijanovic a fost cel mai de succes marcator timişorean, cu şapte goluri, el fiind urmat de Simovic, cu şase, şi Fenici, cu cinci.
Citiți principiile noastre de moderare aici!