După o perioadă în care s-a ocupat numai de una dintre echipele de juniori ale SCM Timişoara, Petru Czmor revine la fomaţia de seniori. Alături de funcţia de tehnician la U16 el devine şi preparator fizic al echipei, înlocuindu-l pe sârbul Srdjan Jovanovic, care a renunţat la post.
”În vară, a existat o intenție din partea mea, de a lucra pe acest segment și am discutat-o cu președintele Ilie Trițoiu. Am convenit să fiu cuprins în staff-ul tehnic pentru a mă ocupa de pregătirea fizică, dar nu cu începere din acest sezon, ci din celălalt. Acum când s-a ivit posibilitatea, am acceptat bucuros și surprins că s-a putut întâmpla mai repede. O viață am lucrat cu preparatori fizici de calitate și de aceea am și făcut un masterat în domeniul Fitness-Sănătate, care sunt convins că-mi va fi de mare folos în continuare”, a declarat Petru Czmor.
Czmor îi ia locul lui Srdjan Jovanovic, acesta solicitând încetarea colaborării, ca urmare a unor probleme familiale.
„Am simțit că aceste probleme mă împiedică să lucrez cu toată energia pe care aș fi capabil s-o ofer. M-am consultat cu antrenorul principal și cu președintele clubului de baschet și am convenit că e mai bine să încetăm colaborarea, înainte de startul campionatului, ca să poată veni cineva cu care băieții să se obișnuiască”, a declarat Srdjan Jovanovic.
Czmor a jucat vreme de 14 ani pentru formaţia de baschet masculin a Timişoarei, în diferitele forme pe care aceasta a îmbrăcat-o. Maioul cu numărul 13, purtat de Czmor, a fost retras, la momentul când Petru nu a mai jucat în alb și violet.
Citiți principiile noastre de moderare aici!