“Într-o traducere ex-abrupto, Iai-do este calea prezenţei mentale şi a acţiunii imediate. În vechime, făcea parte din tehnicile de kenjutsu. Cu timpul a devenit o artă marţială distinctă. Se spune că dacă Iai este bun, nu este nevoie de Jutsu, căci dacă prima tehnică de Iaido este corectă, adversarul a pierdut, deci nu este nevoie de luptă. Maeştrii de iaido spun că atunci cand execuţi un kata, nu tai un adversar, ci pe tine însuţi, să-ţi vezi interiorul, să te analizezi. Există numeroase şcoli de iaido vechi, numite koryu. În epoca modernă, s-a creat o şcoală Seitei, care iniţiază începătorul de iaido. În acest moment în Seitei sunt 12 kata”, explică sensei Florin Ianăş, preşedintele Clubului Sam-Sho.
Printre cele mai importante elemente pe care la învaţă un practicant de Iaido se numără: Nuki tsuke – scoaterea katanei din teacă şi prima tăietură; Kiri Tsuke – a doua tăietură; Chiburi – scuturarea katanei de sânge; Noto – intoducerea în teacă. Iaito, sabia de antrenament, este copia unei katane, cu lamă din oţel sau dintr-un aliaj, neascuţită.
Echipamentul de Iaido constă într-o hakama ( pantalon larg, specific samurailor), Keikogi (haina), Juban (o cămaşă albă), şi obi (un brâu lung, de aprox. 4 m). Iaido este căutat de mulţi practicanţi, deoarece se execută in linişte, cu o contrentare maximă şi deplină interiorizare.
În Clubul Sam-Sho se practică Iaido miercuri, de la 19:30 la 21:00, în sala de sport a Liceului J.L. Calderon. Informaţii şi înscrieri, pe www.sam-sho.ro sau la telefonul 0766494979.
Citiți principiile noastre de moderare aici!