Stadionul „Gheorghe Răşcanu” a oferit spectatorilor timişoreni un nou matineu de excepţie. RCM a trecut cu un scor mai mult decât categoric de cei de la CSM Bucureşti. La finalul timpului de joc a fost 61 – 0, scor care spune totul despre situaţia din teren.
Timişoara a reuşit nu mai puţin de 9 eseuri, plus o grămadă de transformări. Sosene Aniesi l-a reuşit pe primul, la doar patru minute de la primul fluier al arbitrului. De cealaltă parte oaspeţii nu au reuşit nici pe departe un eseu, mai mult au ratat şi două lovituri de pedeapsă. Au urmat eseurile lui Fercu şi Vasile Rus, plus încă un eseu marca Fercu. Ultimul care a culcat balonul în terenul de ţintă al oaspeţilor a fost Calafeteanu. Până la pauză era deja 33 – 0, iar jocul bucureştenilor nu „promitea” deloc un meci echilibrat.
Înainte de a fi schimbat, Calafeteanu a mai realizat un eseu, iar Fercu a reuşit din nou să marcheze câteva minute mai târziu. Fidjianul Lemeki Davu a reuşit şi el eseul, iar ultima dată a culcat balonul în terenul de ţintă căpitanul Stelian Burcea.
La asemenea scor bonusul ofensiv era asigurat cu mult timp înainte de final. Pentru RCM urmează acum o deplasare lungă, la Dinamo, al doilea meci din seria de trei în doar opt zile.
La timişoreni au jucat: Țăruș, Căpățână, Pungea, Popârlan, Drenceanu, Morrison, Rus, Burcea, Calafeteanu, Rose, Moala, Kinikinilau, Anesi, Shennan, Fercu. Au mai intrat Khositashvili, Lazăr, Samkharadze, Umaga, Militaru, Conache, L. Davu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!