Profesionişti sau simpli amatori, jurnalişti sau juniori. Cu toţii au încercat să îşi demonstreze aptitudinile de piloţi de raliuri la prima ediţie a concursului Gold Cup Blitz. Evenimentul, inclus în Salonul Auto-Moto-Tunning Timişoara, a avut un caracter open, ceea ce înseamnă că oricine a putut să se înscrie.
Regulamentul adoptat a fost cel din Campionatul de Automobilism Timiş, iar traseul a fost în linii mari identic cu cel de la Raliul Mărţişorului. Asta înseamnă 1,8 kilometri de probă specială în parcarea Peluzei Nord a Stadionului Dan Păltinişanu.
Pe lista de concurs s-au aflat 38 de concurenţi, nelipsind numele grele ale campionatului judeţean, Krepelka, Staici şi Tirla. Primul care s-a dat pe traseu a fost, în afara concursului, Adrian Moraru, pe un Subaru, însă pilotul timişorean nu a reuşit să încheie proba din cauza unor probleme tehnice.
Rezultatele omologate ale concursului vor fi anunţate duminică, în cadrul Salonul Auto-Moto-Tunning Timişoara.
Caravana motorsportului se mută sâmbătă la câţiva kilometri de Timişoara, la Diniaş. Pista de la Diniaş găzduieşte prima etapă din cadrul Campionatului Regional de Rally-Cross.
Citiți principiile noastre de moderare aici!