Stadionul din Ghiroda a fost sâmbătă loc de sărbătoare. Echipa locală, CS Ghiroda a fost vizitată de liderul ASU Politehnica. A fost un meci disputat, dar cu faze de poartă mai puţine, cu un spectacol pe cinste în tribune. În plus, spectatorii au văzut şi două goluri, câte unul de fiecare parte.
Scorul a fost deschis pentru ASU Poli de Iorgovan, la mai puţin de un minut de la intrarea sa în teren. Era minutul 60 şi echipa timişoreană părea că îşi va întări prima poziţie în clasamentul Ligii a patra.
Cele două echipe nu au mai prea „reacţionat”, iar întâlnirea părea să se îndrepte spre o victorie a oaspeţilor. Dar a venit minutul 86 şi un alt jucător introdus pe teren din postura de rezervă, Filimon, a reuşit să egaleze.
Egalul de sâmbătă menţine ASU Poli pe primul loc al clasamentului, cu un avans de cinci puncte faţă de gazdele din această întâlnire.
Citiți principiile noastre de moderare aici!