Campionatului Naţional U23 a avut 24 de formaţii la start, iar după prima fază au rămas 12, care s-au confruntat în trei turnee semifinale. Cele şase participante la finala din Timişoara sunt CSU Sibiu, BC Mureş Tg Mureş, CSU Ploieşti, SCMU Craiova, Dinamo Bucureşti şi BC Timişoara, adică primele două clasate în cele trei turnee semifinale.
“Avem avantajul terenului propriu, dar în acelaşi timp suferim din pricina accidentării lui Casian Todorov. Zilele acestea am apucat să ne antrenăm în formulă completă şi sper ca băieţii să fie motivaţi şi să putem aduce o medalie. Ploieştiul, Dinamo şi Craiova sunt adversari foarte puternici, nici Mureşul nu este de neglijat, deci va fi un turneu puternic”, a declarat Cristian Bota, antrenorul BC Timişoara U23.
Ordinea meciurilor se va stabili joi, 25 aprilie, la şedinţa tehnică dinaintea turneului. BC Timişoara va juca de fiecare dată ultimul meci al reuniunii, astfel: vineri, de la 18,30, sâmbătă, de la 19,00, duminică, de la 18,00, luni, de la 16,00, marţi, de la 14,00.
Citiți principiile noastre de moderare aici!