Evenimentul se va desfăşura la Arena Antonio Alexe din Oradea în cursul zilei de marţi, 16 martie. Din păcate, Timişoara va avea un singur reprezentant în meciul demosntrativ. Se pare că sârbii noştri nu prea au fost pe placul fanilor români, aceasta chiar dacă valoarea lor este mult peste ce oferă majoritatea echipelor din campionat. Totuşi, în rândul celor aleşi în Echipa Nordului se află Dan Păltinişanu. El a primit 554 de voturi din partea publicului şi două din partea mass-media, situându-se pe locul 10 din 12 candidaţi. Nici un alt jucător de la Elba nu a mai intrat în clasament. Totuşi, antrenor al formaţiei a fost ales Dragan Petricevic.
Echipa Nordului va avea în componenţă componenţă următorii jucători: titulari: Jujuan Cooley, Tudor Dumitrescu, David Lawrence, Andelko Mandic şi Zoran Krstanovic; rezerve: Earl Brown, Paul Chetreanu, Mihnea Haiduc, Mihai Silvăşan, Titus Nicoară, Dan Păltinişanu şi Ionuţ Drăguşin. Antrenori sunt Dragan Petricevic şi Cristian Achim. Echipa Sudului va fi reprezentată de: titulari: O Darien Bassett, Josh Jackson, Arvydas Cepulis, Virgil Căruţaşu şi Rashard Griffith şi rezerve: Claudiu Fometescu, Mihai Paul, Andrei Mandache, Angel Santana, Cătălin Burlacu, Andrei Căpuşan şi Kibwe Trim. Antrenori vor fi Vladimir Arnautovic şi Theo Evans.
Citiți principiile noastre de moderare aici!