În prima parte a competiţiei, s-au acordat şapte titluri, printre performeri aflându-se şi câţiva sportivi locali. Toate cursele s-au desfăşurat pe distanţa de 6 kilometri. Ionela Iancu şi Camelia Creţu (CSM Timişoara) nu au avut practic adversare pe măsură în proba de dublu, pe care de altfel au câştigat-o cu un avans confortabil în faţă reprezentanţelor clubului CSM Suceava, Geanina Beleaga şi Marta Omania. În aceeaşi cursă, Mihaela Tudose şi Ştefania Savastache, de la CSS Bega, au obţinut pe poziţia a şasea. Denis Zorlentan şi Daniel Aştefănoaiei (CSM Timişoara) au obţinut medaliile de argint, câştigător fiind Alexandru Hogaş şi Bogdan Bădilă (CSS Deva). Treapta a treia a podiumului a revenit unui alt cuplu timişorean, Ionuţ Atofanei şi Beniamin Ghiman (CSS Bega). În proba de 4 rame junioare 2, echipajul format din Alexandra Hada, Mihaela Anita, Cristina Soroca şi Cristina Butnariu (CSS Bega) s-a clasat locul doi, în urma echipajului Denisa Albu – Georgiana Cucu – Daniela Solovăstru – Anca Chitimia (Liceul Traian Lalescu Orşova), dar înaintea ambarcaţiunii de la CSM Timişoara, alcătuit Oana Mois, Norica Hobean, Mădălina Petreanu şi Maria Ion. CSS Bega Timişoara a mai obţinut două medalii de bronz, în cursa de dublu junioare I, protagoniste fiind Roxana Maftei şi Mirela Rogoz, în vreme ce colega lor Adelina Mureşan s-a clasat abia a şasea în proba individuală.
Citiți principiile noastre de moderare aici!