Considerat drept una dintre cele mai vechi competiţii de maraton stradal din ţară, concursul organizat de Atletic Club Maraton rămâne unul cu tradiţie în peisajul sportiv, chiar dacă presiunea pusă de concurenţă, mai ales de Maratonul Bucureşti, ce oferă premii totale în valoare de 40.000 de euro, a mai tăiat din numărul participanţilor.
Acesta este şi principalul motiv pentru care organizatorii au scos din programul evenimentului proba de maraton, cea care dădea esenţa competiţiei. În locul ei au fost adăugate două probe noi: bike-maratonul de 42 de kilometri şi ştafeta firmelor, pe distanţa de 21 de kilometri.
Şi locaţia startului a fost schimbată în acest an, viceprimarul Adrian Orza îndeplinindu-şi rolul de starter din faţa Primăriei Timisoara. A făcut-o în trei rânduri: mai întâi la startul bicicliştilor, apoi a dat startul alergătorilor, iar mai apoi şi-a îndeplinit sarcinile şi la tradiţionalul Bambi Maraton, rezervat copiilor.
Pe listele de înscriere au fost trecuţi 373 de participanţi: 114 la alergare 10 kilometri, 66 la bike-maraton, 65 la semimaraton, 12 echipe a câte patru alergători la ştafetă şi 80 la Bambi Maraton.
Rezultate:
10 km masculin: 1. Andrei Leanca; 2. Mircea Covaciu; 3. David Rus;
10 km feminin: 1. Rebeca Rus; 2. Andra Ilie; 3. Kriszta Panyor;
Bike-maraton masculin: 1. Paul Năstase; 2. Raul Buhas; Cristian Bociş;
Bike-maraton feminin: 1. Anita Kovacs; 2. Raluca Zvâncă; 3. Lorena Ciurea; Semimaraton masculin: 1. Cristian Prasneac; 2. Milos Milovanovic; 3. Marko Milovanovic;
Semimaraton feminin: 1. Silvia Banda; 2. Claudia Marcu; 3. Daniela Torok; Ştatefă: 1. Haufe-Lexware I; 2. US Food Network; 3. Haufe-Lexware II.
Citiți principiile noastre de moderare aici!