Cei mai buni 128 de copii din ţară s-au luptat timp de câteva zile pentru titlul naţional al categoriei de 10 ani, fete şi băieţi, la tenis. Printre aceştia, şi şase timişoreni, însă rând pe rând aceştia au ieşit din concurs. Cel mai departe a avansat Nini Dică, sportivul în vârstă de 10 ani oprindu-se în semifinale.
Timişoreanul legitimat la clubul Sport4Fun s-a revanşat în finala mică a Naţionalelor de la Bucureşti printr-o victorie cu 2-6, 6-1, 6-1 în faţa ieşeanului Creţu Cezar, rezultat ce i-a adus medalia de bronz.
„Un rezultat foarte bun obţinut la cel mai important concurs al anului. E bine pentru moralul şi încrederea sa. Anul ăsta a mai reuşit şi alte victorii la turnee, vreo şapte turnee câştigate şi patru finale. A fost printre ultimele concursuri la categoria asta de vârstă, în perioada următoare vom trece la categoria superioară de 12 ani”, a explicat tatăl proaspătului medaliat, care înaintea Naţionalelor era numărul 8 în România.
Nini Dică joacă tenis de 3 ani şi se pregăteşte la baza sportivă din Giroc, sub comanda antrenorului Ovidiu Şola. Micul tenismen are noroc cu sprijinul financiar al părinţilor care investesc aproximativ 5.000 de euro anual în antrenamente, concursuri şi echipament sportiv.
Citiți principiile noastre de moderare aici!