“Complexul” timişorean în faţa celor de la Sibiu a fost demontat nu de BCM ci de Timba, formaţia lui Murărescu a reuşit să treacă de ardeleni după ce formaţia lui Popovic a fost învinsă de Sibiu.
Timba a început din nou bine, cu un joc reuşit şi un avantaj pe măsură. După prima pauză era deja 28 – 16 şi formaţia părea să se îndrepte spre o victorie clară. Ecartul sibienilor a mai scăzut până la pauză, cele două echipe au terminat prima jumătate a partidei la şase puncte diferenţă, cu 44 – 38.
Frica gazdelor de cea de a doua parte a unei partide era justificată, ei au cedat în mai multe partide pe final. Din fericire nu a fost cazul şi sâmbătă, probabil Timba Timişoara fiind “ajutată şi de lipsa de interes a celor de la CSU Sibiu, o echipă ce nu se mai poate lăuda cu un obiectiv măreţ pentru sezonul în curs. În consecinţă şi presiunea pusă de aceştia a fost ceva mai mică.
Timba a profitat din plin şi a închis repriza a treia. Cea de a patra a fost singura care a aparţinut oaspeţilor, ei impunându-se la 24 – 24. Din fericire, avantajul adunat de aceştia nu a fost îndeajuns pentru a depăşi Timba şi Timişoara învinge, la 84 – 80. Huckaby a fost eroul zilei la gazde, el a reuşit 23 de puncte. Brown a fost şi el printre cei buni, marcând 19 puncte.
Glynn a avut din nou o evoluție excelentă reușind al 9-lea double double: 15 puncte și 15 recuperări. Pentru Timba urmează o deplasare accesibilă la Ciuc, una dintre formațiile cele mai slabe din România.
Marcel Hoster
Citiți principiile noastre de moderare aici!