La trei ani de la înfiinţare şi cam tot atâtea meciuri jucate, fotbaliştii americani timişoreni sunt încă în căutarea primului succes. Sâmbătă au ratat o nouă şansă de a savura prima victorie, însă ce-i drept au avut în faţă un adversar net superior. Bakescsaba Raptors a învins fără emoţii în amicalul cu Timişoara 89ers cu scorul de 56-0 (34-0).
Raptors a venit în Calea Aradului din postura de vicecampioană a Ungariei, un campionat adevărat şi mult mai puternic decât întrecerea cu iz oficial organizată în România. În plus, maghiarii au învăţat meserie până nu demult de la Tony Simons, un fost jucător din NFL.
De partea cealaltă, 89ers a evoluat pentru prima oară sub actuala denumire după ce în 2011 au renunţat la titulatura de Lions. Chiar dacă pentru formaţia timişoreană meciul de pe Textila nu a adus prea multe realizări, ci doar 4 lansări ratate de quarterback, duelul a reprezentat în schimb o experienţă uriaşă.
Dacă nu au reuşit cu ungurii, bănăţenii s-au consolat cu ideea că vor sparge gheaţa cu ai noştri, adică cu ardelenii. La fel ca în 2011, echipele din Timişoara şi Cluj-Napoca vor juca şi în această primăvară într-o Cupă a Vestului. Iar ca bonus, 12 dintre jucătorii lui 89ers vor evolua, în luna mai, în prima reprezentativă a României într-un amical contra Turciei. De urmărit…
Citiți principiile noastre de moderare aici!