CSS Bega Timişoara este singurul
club din ţară care este prezent la toate
turneele finale din acest sezon, la toate categoriile
de vârstă. Recent, la Bucureşti şi
Otopeni au avut loc finalele de la juniori I (Under
18). Fetele au obţinut un meritoriu loc 6, asta
în condiţiile în care au luptat cu
sportive din prima ligă, în timp ce
băieţii au urcat pe podium. Astfel, la
Otopeni, CSS Bega a dominat clar
gruparea în care a fost repartizată,
câştigând-o la pas, după care s-a
impus lejer şi în semifinale, contra
Piteştiului şi a ajuns în marea
finală cu tradiţionalii adversari de la Cluj.
Ultimul act a fost disputat, cele două echipe
alternând la conducerea partidei. Cu două
minute înainte de final, bănăţenii
aveau un avans de 6 puncte şi se părea
că „aurul” este a lor. Nu a fost
să fie, deoarece mingea nu a mai vrut să
între în coşul advers, iar ardelenii
au remontat cu mult noroc. 69-65 pentrru Cluj, iar
CSS Bega s-a mulţumit cu argintul
naţional, o performanţă totuşi
deosebită, mai ales că doar doi jucători
erau de juniori I, ceilalţi fiind de la juniori
II.
În urma competiţiei, Zoran Milencovici,
căpitanul echipei, George Toth, cel mai bun
recuperator al turneului final şi Ovidiu
Mogoşanu au fost selecţionaţi în
echipa naţională de Under 18, iar Leonard
Filip şi Adrian Olah, la cea de Under 16. Unul
dintre conducătorii clubului
bănăţean, Mihai Bolcu a lăudat
performanţa obţinută de echipă:
„Băieţii au jucat foarte bine
şi doar neşansa, dar şi oboseala
acumulată a făcut ca echipa să nu urce
pe prima poziţie. Suntem mulţumiţi cu
acest rezultat şi principalul merit îl are
Mircea Albu, un antrenor excelent şi un bun
descoperitor de talente, care a avut răbdarea
necesară cu această grupă şi acum
culege laurii meritaţi. În toamnă mai
aşteptăm cel puţin două medalii
şi de la celelalte echipe ale clubului, calificate
la turneele finale”. Miercuri, Pesici &
Co. încearcă să învingă
Otopeniul în semifinalele de la seniori şi
Timişoara să joace finala primei ligi.
Daniel Neacşu
daniel.neacsu@informmedia.ro
Citiți principiile noastre de moderare aici!