Argentinianul Rivas a deschis scorul pentru gazde, dintr-o lovitură de pedeapsă. Bucureştenii au egalat prin Faasen, în minutul 15, pentru ca Timişoara să treacă din nou în faţă, tot dintr-o lovitură de pedeapsă, tot prin Rivas. A venit şi eseul, prin Manumua, transformat de Rivas. La pauză era 13 – 6, oaspeţii având o nouă lovitură de pedeapsă, transformată tot de Faasen.
Kinikinilau a culcat balonul în terenul de ţintă, la reluarea partidei, iar Rivas a transformat pentru 20 – 6. Fiecare dintre cele două echipe a mai transformat câte o lovitură de pedeapsă, prin Rivas, respectiv Ispir, pentru scorul 23 – 9. Punctele finale au fost realizate tot de Rivas, scorul meciului fiind 26 – 9.
Cu acest rezultat, scopul de a obţine primul loc în grupă a fost ratat de către timişoreni, ei terminând pe doi.
Citiți principiile noastre de moderare aici!