A doua manșă a partidei s-a jucat sâmbătă în Rusia, pe Stadionul Avangard din Krasnoyarsk, iar miza a fost un loc în Campionatul European Challenge Cup pentru sezonul 2019 – 2020.
Rușii au preluat conducerea pe începutul partidei, însă sportivii timișoreni au revenit și au intrat la pauză cu un avantaj de patru puncte, 20 – 16. În a doua repriză, jucătorii lui Enisei STM au trecut în avantaj, iar timișorenii nu au mai putut întoarce scorul. La finalul meciului, tabela a arătat 40 – 32 pentru echipa din Krasnoyarsk.
Astfel, timișorenii au ratat calificarea în grupele Challenge Cup, deși au învins în prima partidă, desfășurată la Timișoara, cu scorul de 20 – 18. Adversarii ruși merg mai departe datorită esaverajului.
Timisoara Saracens: Halalilo, Sabau, Pungea, Poparlan, Muresan, Neculau, Rus, Morrison (c), Rupanu, Umaga, Simionescu, Manumua, Popa, Shennan, Samoa. Rezerve: Radoi, Boshoff, Doge, Iftimiciuc, Whitehurst, Tatarus, Moala, Zaharia.
Citiți principiile noastre de moderare aici!