Timișoara Saracens a știut să joace economicos și nu a mai căutat spectacolul și eseul cu orice preț. Mișcarea a fost una câștigătoare, echipa a învins în semifinala campionatului, deși nu a avut la dispoziție avantajul terenului propriu. Deplasarea la Steaua București s-a terminat cu 12 puncte înscrise, toate din lovituri de pedeapsă, în timp ce steliștii au reușit eseul, dar au rămas doar cu cele cinci puncte și cu o grămadă de transformări ratate. Vlaicu de la gazde își va aminti mult timp de acest meci, el a ratat mai multe lovituri de pedeapsă, iar aceasta a contat enorm în economia jocului.
Timișoara a deschis scorul prin Conache, din lovitură de pedeapsă. De cealaltă parte Vlaicu a ratat din același procedeu. Tot Conache a mai înscris o dată din lovitură de pedeapsă, dar a mai ratat o a doua, important este că scorul a ajuns la 6 – 0 pentru oaspeți. Pauza avea să găsească Saracens de România în avantaj, deși nu unul confortabil, 6 – 0.
La reluare cei care înscriu sunt tot timișorenii, tot prin Conache, tot din lovitură de pedeapsă. Singurul eseu al meciului a fost unul stelist, reușit de Neagu, la o acțiune frumoasă pe partea dreaptă a terenului, iar meciul părea să se echilibreze. Din fericire, Pantelesio a ratat transformarea și scorul a rămas 5 – 9. Ultimele puncte ale meciului au venit tot de la Conache, el nu a ratat atunci când a fost mai important, și, în ciuda stăruințelor steliste, meciul s-a încheiat cu victoria timișoreană cu 12 – 5.
Citiți principiile noastre de moderare aici!