„Este al treilea meci internaţional pe care îl susţinem. Nu am jucat prea bine în primele, dar sperăm la un meci bun. Ne aşteaptă un meci foarte greu, dar dacă suntem atenţi şi concentraţi în primele 20 de minute şi trebuie să evităm greşelile din primele meciuri. Vom putea face un meci bun, trebuie să dăm 200% în teren”, a declarat Duşan Filipaş, vicepreşedintele Timişoara Saracens.
Antrenorul Grainger Heikell este realist şi nu spune că nu trebuie să ne facem iluzii de la această partidă.
„Este o zi foarte important, jucătorii sunt entuziasmaţi. Nu ne facem ilzuii despre meci, va fi o mare provocare. Harlequins are o mare istorie în rugby-ul din emisfera nordică. Va fi foart greu. Băieții noștri sunt preăgtiți să oferă o opoziţie bună. Ştim că au resurse la care noi putem doar visa, condiţii, staff, dar din asta sunt făcute visele. Va fi un meci foarte tare, dar am adus niște ajustări în jocul nostru, știm ce aitutidne și concentrare trebuie să avem”, a declarat Heikell.
Vali Calafeteanu, jucătorul timişorenilor, recunoaşte valoarea adversarului, dar spune că, împreună cu colegii săi, vor da totul în teren pentru un rezultat bun.
„Meciul cu Harlequins, este al treilea din competiţie, noi trebuie să ridicăm nivelul, nu am fost multumiţi de primele meciuri. Întâlnim o echipă puternică, ei vin să arate rugby de calitate, să învingă. Noi am avut o săptămână bună, cu antrenamente bune. Suntem încrezători, trebuie să jucăm rugby. Primele două meciuri am început mai slab, acum avem oportunitatea să fructificăm ce am învăţat din acestea, să folosim la maxim toate şansele, fie că e vorba de eseuri sau lovituri de pedeapsă. Am mare încredere că Timişoara va arăta foarte bine în teren. Viteza de joc este principalul lor atu, trebuie să le facem faţă, să jucăm şi noi în viteză, să fim pregătiţi. E o grupă grea, cu adversari puternici, se aşteaptă ca Timişoara să facă rezultate. Trebuia să facem şi acest pas afară. Dacă vom avea continuitate rezultatele nu vor lipsi”, a declarat Calafeteanu.
Organizatorii îşi doresc un public numeros pe „Dan Păltinişanu”.
„Ne dorim cât mai mulţi timişoreni la stadion, să vedem campioana româniei, nu vor regreta dacă vor veni la partidă. Ne aşteptăm la un număr de 3 – 4.000 de spectatori, dar sperăm să creştem acest număr. Din Anglia vor fi prezenţi 300 de suporteri, ceea ce este premieră şi pentru celelalte sporturi”, a mai declarat Filipaş.
Partida de sâmbătă va fi transmisă pe Rugby TV.
Citiți principiile noastre de moderare aici!