Până pe 10 decembrie, când în Banat vin cei de la Harlequins, rugbiştii timişoreni mai au de disputat si Cupa Regelui. Timişoara Saracens RCM nu a reuşit să câştige grupa din cadrul competiţiei, aşadar va fi nevoită să susţină un meci suplimentar pentru a ajunge în semifinale. Adversarul este unul facil, CSM Bucureşti, sâmbătă RCM doar ce învinsese această echipă cu o componenţă formată doar din rezerve.
Conform regulamentului, cine învinge în această partidă merge mai departe, în semifinale şi joacă împotriva formaţiei care a câştigat grupa, adică CSM Baia Mare, pe terenul acesteia. Deci, ardelenii au prilejul să îşi ia revanşa, pe 26 noiembrie, după ce timişorenii îi mai bătuseră o dată la ei acasă, în finala campionatului, în celebrul meci în care Baia Mare „ascunsese” artificiile după ce au fost învinşi, dar şi în finala Cupei României, pe „Dan Păltinişanu”, în care Saracens fusese din nou superioară. De altfel, chiar şi Cupa Regelui a fost obţinută de RCM, tot în faţa celor de la Baia Mare.
În cea de a doua semifinală se vor întâlni învingătoarele din partidele din sferturi dintre Steaua — U Cluj și Dinamo — CS Poli Iași. Din păcate, se vede că finala a fost mutată de regulament, în semifinală.
Meciul cu CSM Bucureşti va avea loc sâmbătă, 19 noiembrie, pe stadionul din Ronaţ.
Citiți principiile noastre de moderare aici!