Elevii profesorului Cristian Modra au început anul competiţional 2011 cu dreptul, adunând cinci medalii la cel mai important concurs intern de Kick-Box în stilurile Light-Contact şi Kick-Light.
Clubul Sportiv PRO-RED a fost reprezentat de cinci sportivi, toţi la prima lor participare la un turneu de un asemenea nivel, însă toţi s-au descurcat peste aşteptări.
Cel mai bun rezultat îi aparţine lui Raul Miculas, care a cucerit medalia de aur la categoria 42 de kilograme, 10-12 ani. Ciprian Medvesan şi-a trecut în cont argintul la 63 de kilograme, stitlul Kick-Light, şi bronzul la Light-Contact, ambele la categoria de vârstă 16-18 ani.
Andrei Andresoi a obţinut medalia de argint la categoria 74 kg a seniorilor, iar Andrei Gavaz a cucerit bronzul la categoria 47 kilograme, vârsta 12-14 ani. Singurul timişorean întors din capitală fără medalie de la Campionatul National de Kick-Box, e Alexandru Iulian, ocupantul locului patru.
C. O.
Citiți principiile noastre de moderare aici!