Evenimentul a fost deschis tuturor amatorilor, indiferent dacă sunt afiliați la vreun club sportiv sau nu. Participanţii au putut participa la una dintre cele două probe: una scurtă (aprox. 500 m), deschisă oricărei persoane interesate, indiferent de pregătirea sportivă, și una de rezistentă (aprox. 3.000 m). Traseele au fost marcate cu balize colorate pe lățimea lacului, iar supravegherea competiției a fost asigurată de către voluntari cu caiace și bărci.
Fiecare participant a înotat liber, nefiind impus un anumit stil de înot, iar clasamentul final a fost realizat în funcție de gen și categorii de vârstă (18-30 ani, 30-39, 40-49, 50-59, 60-69, peste 70).
La ambele probe, cel mai rapid înotător a fost Răsădean Marcel, cadru didactic la Facultatea de Educație Fizică și Sport (UVT).
Din dorința de stimula interesul pentru activități sportive în natură, după probele de înot, un grup a participat la o pedalare în natură. Ulterior a urmat o alergare în natură. Ambele probe au fost opționale. S-a pedalat și alergat împreună, fără clasament, într-un tempo moderat.
Evenimentul a fost organizat de către Clubul de Înot Masters Timișoara în colaborare cu Facultatea de Educație Fizică și Sport (UVT) și Primăria Fîrdea.
Citiți principiile noastre de moderare aici!