Trecând peste regretele meciului pierdut la Mediaş, Leii din Banat pregătesc confruntarea de marţi cu Mornar Bar. Partida ce începe la ora 17.45, în sala Constantin Jude, poate fi ultima în Liga Balcanică pentru alb-violeţi, care au minime şanse de calificare în fazele superioare ale competiţiei.
Ecuaţia calificării timişorenilor conţine prea mulţi de „dacă”, însă atât timp cât şanse există pe hârtie elevii lui Badnjarevic se vor bate pentru ele. Primul pas este acela ca Archie&Co să învingă pe Mornar. „Există o speranță și vom încerca să câștigăm orice meci pe care îl jucăm. Vom încerca să ne pregătim pentru campionat. Asta înseamnă că mâine ne vom face jocul obișnuit și vom încerca să câștigăm normal. Sper că vom face asta și că jocul ne va ajuta să ne îmbunătăţim puțin pentru meciul următor din campionat. O să fim aici cu toți jucătorii, pentru că unii dintre ei au nevoie de minute, ca Sarovic. Sper că jocul ne va ajuta să îi dăm mai multe minute ca să se îmbunătățească, pentru că poate vom avea nevoie la sfârșitul campionatului și în play-off”, a explicat antrenorul leilor.
Cea de-a doua condiţie este aceea ca bulgarii de la Rilski Sportist să piardă meciul de pe teren propriu cu OKK Belgrad. Baschetbaliştii timişoreni speră că sârbii să îi ajute şi să învingă în Bulgaria. „Până la urmă, avem ceva șanse, dacă OKK Belgrad va bate în Bulgaria, dar Rilski este într-o formă foarte bună, au bătut pe Levski în deplasare, a fost o surpriză. Sigur nu se duc acolo doar să joace, sunt sigur că vor încerca să câștige meciul”, şi-a făcut singur curaj Badnjarevic.
Citiți principiile noastre de moderare aici!