La competiția ce s-a desfășurat sâmbătă, 14 noiembrie 2015, din Timișoara au participat reprezentanți a trei cluburi: Alternative TM, Masters Timișoara și CSM Timișoara. Rezultatele întregului concurs sunt disponibile aici. Ca o particularitate a competiției, seriile de concurs au fost organizate doar după criteriul timpului de înscriere, incluzând atât femei, cât și bărbați. Realizarea clasamentelor s-a realizat, însă, pe grupe de vârstă și pe genuri cu ajutorul unui soft de calculator realizat în cadrul clubului. Pe lângă probele clasice de înot, s-a organizat în premieră o probă de 25 m subacvatic, respectiv o ștafetă pe aceeași distanță.
În raport cu punctajul acumulat pe durata competiției, la individual, trofeul pentru cel mai activ sportiv a fost obținut de către Kovacs Delia (Gold Stars Baia Mare), la femei, și Remus David (Gold Stars Baia Mare), la bărbați. Marele trofeu al competiției, Cupa Euroregiunii DKMT la înot Masters a fost obținut de către clubul Reșița 07.
Toți concurenții au primit o cană-cadou cu grafica evenimentului. Competiția a reprezentat atât o excelentă ocazie de socializare, cât și o oportunitate pentru adulți și copii de a face mișcare pentru sănătate. Evenimentul a fost organizat de către Clubul de înot Masters Timișoara în colaborare cu Facultatea de Educație Fizică și Sport din cadrul Universităţii de Vest Timişoara și Direcția pentru Sport a Județului Timiș.
Alte articole pe aceeași temă:
Sambata are loc Cupa Euroregiunii DKMT la inot masters
Citiți principiile noastre de moderare aici!