Ambele echipe au moral bun înaintea acestei
întâlniri decisive.
Bănăţencele au învins în
ambele partide din retur, în timp ce ardelencele
au reuşit să stabilească scorul
campionatului, 33-0 (!!) cu echipa din
Comăneşti.
Trebuie menţionat că echipa din Cluj este cea
mai galonată formaţie feminină din
România cu şase titluri câştigate
şi trei Cupe. De cealaltă parte, Ripensia
caută în acest sezon gloria primului
campionat şi al primei victorii, cel mai bun loc
ocupat până acum fiind 4.
Totul s-a schimbat însă prin aducerea unui
antrenor adevărat, Tavi Popescu, şi a unor
jucătoare care pot face diferenţa în
fiecare joc. Fetele au jucat acest retur de campionat
pentru a pregăti cât mai bine jocul din
Cupă.
„Ne dorim mult acest trofeu, şi cred
că putem să-l şi obţinem. Trebuie
însă să facem un meci mare şi
să nu lăsăm loc de greşeli. Tot
returul am pregătit şi ne-am gândit la
acest joc”, ne-a declarat Tavi Popescu.
Partida se dispută duminică, de la orele 11,
pe stadionul Electrica.
Citiți principiile noastre de moderare aici!