Omogenitatea, ambiţia şi spiritul de
echipă au făcut minuni în acest sezon
la Timişoara. Finala Cupei Europei Centrale la
baschet, locul doi la finele sezonului
regulat, un singur eşec pe teren propriu în
16 luni, sunt doar câteva din recordurile echipei
BCM Elba din ultimul timp.
În play-off a fost mai greu, dar poate de accea
este baschetul atât de frumos,
pentru că te ţine cu sufletul la gură
până când sună sirena. În
sferturi, cu Tg. Jiu, BCM Elba s-a impus cu
2-1 la general în ultima secundă a reprizei
de prelungiri, iar acum în semifinale, cu CS
Otopeni este 2-2, după ce ambele echipe şi-au
valorificat la maximum avantajul terenului propriu.
Meciul decisiv se joacă miercuri de la orele 18
în Sala Constantin Jude, iar BCM
Elba are şansa să intre în
prima finală de campionat din istoria de un sfert
de secol al clubului. Iată şi numele
baschetbaliştilor care au
făcut istorie în acest sezon: Rade Dzambici,
Uros Velickovici, Milos Pesici, Nenad Markovici, Dan
Păltinişanu (5-ul de bază), Daniel
Tudosă, Nikola Vasojevici, Bojan Grubisici
(principalele rezerve).
În cealaltă semifinală se
întâlnesc CSU Sibiu şi CSU
Ploieşti, campioana ultimelor 5 ediţii, iar
scorul este tot egal, 2-2. Ardelenii au condus cu 2-0,
dar au fost egalaţi la general, asta şi cu
concursul arbitrilor, iar acum echipa de pe Cibin
ameninţă că nu se va prezenta la meciul
decisiv, în semn de protest. Întrebat cu
cine şi-ar dori să joace finala, în caz
că BCM Elba se va califica,
antrenorul Dragan Petricevici a răspuns cu
zâmbetul pe buze: „Cu Minerul
Certej”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!