„Săptămâna trecută a început campionatul, am avut un meci dificl la Farul şi l-am câştigat, chiar dacă au fost doar două săptămâni de pregătire a echipei. Vor urma opt zile de foc, cu trei meciuri, mâine (n.r. Vineri) vom juca împotriva celor de la CSM Bucureşti miercuri avem meci cu Dinamo după care va urma şi partida cu Clujul. Va fi destul de greu”, spune Dan Dinu, vicepreşedintele RCM.
„Vom juca în teren cu cea mai bună garnitură. Chester vrea cea mai bună formaţie, să vadă greşelile, ulterior în meciul cu Dinamo vor juca cei care au fost mai puţin în teren. Va urma meciul cu Clujul când vom folosi cea mai bună echipă. Vom putea să tragem concluzii, la ce nivel e echipa. Sunt importante toate cele trei meciuri, par mai uşoare, dar trebuie să ne concentrăm, să vedem cum legăm jocul. Meciurile sunt foarte importante, înainte de play-off. Acolo totul se reia de la zero şi fiecare punct contează”, a mai declarat Dinu.
Antrenorul Chester Williams s-a declarat puţin nemulţumit de prestaţia elevilor săi în partida cu Farul Constanţa, de săptămâna trecută. „Nu a fost cel mai bun meci pentru noi, am făcut multe greşeli, dar cel mai important a fost caracterul arătat de jucători, au arătat ce pot. Putem deveni doar mai buni, trebuie să o ţinem aşa. Va fi un meci important cel cu CSM. Trebuie să arătăm că avem un joc bun, este important pentru mine să văd ce merge şi ce nu merge. Vor fi trei meciuri în opt zile, sper să nu avem probleme cu accidentările, să sperăm că ne păstrăm prospeţimea pentru play-off”, a declarat joi Chester.
Stelian Burcea, căpitanul echipei spune că meciurile rămase din campionatul regulat trebuie privite cu cea mai mare seriozitate: „Rămâne pentru noi la fel de important să jucăm bine, pentru pregătirea de play-off. Dacă am trecut de meciul cu Farul, rămâne să ne punem la punct la punct organizarea de joc, la relaţiile dintre noi”.
Cel mai nou rugbist timişorean, neozeelandezul Sosene Aniesi, spune că se adaptează încet, dar sigur, la noua echipă. El recunoaşte că nu a învăţat încă să vorbească româneşte, dar spune că i-au plăcut foarte mult micii, preparat pe care l-a încercat deja. Totodată, nu a putut să nu remarce fetele frumoase de la Mamaia, în deplasarea de pe litoral de sâmbăta trecută. Cât despre meciul cu Farul şi evoluţia mai puţin reuşită de acolo că e pe undeva de înţeles: „Nu am avut cel mai bun joc, colegii mei sunt încă puţin „ruginiţi”, după vacanţă, sper să jucăm mai bine mâine. Colegii mei cred că nu erau încă destul de conectaţi la joc”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!