Nicio surpriză în Timiş Rally, campionul naţional şi învingătorul primei etape a sezonul, Vali Porcişteanu, a trecut primul linia de sosire după cele două zile de concurs. Dacă la finalul primei zile pilotul de la BCR Leasing Team se clasa doar pe locul secund, în ziua a doua acesta a recuperat rapid handicapul faţă de prima poziţie şi a trecut în frunte. Porcişteanu s-a adaptat cel mai bine condiţiilor de concurs de pe probele din zona Surduc-Nădrag.
Porcişteanu (Mitsubishi Evo 10) a încheiat cei 108,3 kilometri ai cursei cu cel mai bun timp: 56:49. Podiumul a fost ocupat de ungurul Csaba Spitzmuller (Mitsubishi Evo 10), căruia i-au lipsit 18 secunde pentru a-l ajunge pe liderul clasamentului general. Pe trei a urcat Dan Gîrtofan (Skoda Fabia S2000), acesta reuşind o revenire spectaculoasă după ce la finalul primei zile avea un handicap de 14,5 secunde de secunde. Văzut drept unul dintre favoriţi la câştigarea etapei, francezul Francois Delecour s-a clasat abia pe locul 5.
Dintre echipajele timişorene cea mai bună clasare a reuşit-o Constantin Răducioiu (Mitsubishi Evo 6), sosit al 17-lea cu o întârziere de 6:47 minute faţă de primul clasat. La clasa sa, clasa 11, Răducioiu a fost al treilea din cei 9 participanţi.
Ceilalţi timişoreni, Florin Staici şi Bogdan Cuzma, nu au reuşit să ajungă la finiş pentru că ambii au abandonat aproape de final, în speciala cu numărul 10, cea de la Fârdea Lac unde au capotat 15 maşini!
Clasament final Open: 1. Valentin Porcisteanu – 56:49.0, 2. Spitzmuller – 57:07.1, 3. Girtofan – 58:19.7, 4. Szabo – 58:23.1, 5. Delcour – 58:54.8, 6. Ungur – 59.27.3, 7. Tempestini – 1.00:27.6, 8. Tomita – 1.00:59.7, 9. Preda – 1.01:06.0, 10. Marisca – 1.01.15.5. Festivitatea de premiere are loc sâmbătă seara, de la ora 21.30, la Iulius Mall.
Spectacol adevarat in superspeciala inaugurala a Timis Rally
Citiți principiile noastre de moderare aici!