Noi înfrângeri pentru baschetul din Timişoara. BC Timba a luat bătaie la sala „Constantin Jude”, scor 74 – 94, în faţa unei echipe puternice: Gaz Metan Mediaş. De cealaltă parte, BC Timişoara a fost înfrântă în deplasarea de la U Cluj, scor 90 – 72.
Jocul gazdelor de la Timba a fost unul bun, echipa s-a bătut de la egal la egal cu cei de la Mediaş. Dar, din păcate, doar în prima jumătate. Chiar şi aşa Gaz Metan a închis tabela la pauza mare cu 48 – 44. Din sfertul trei problema învingătoarei nu s-a mai pus. Mediaşul s-a distanţat încet, dar sigur, spre victorie. La final, scorul a fost categoric în favoarea oaspeţilor: 74 – 94.
Cel mai bun marcator la timișoreni a fost Florin Popa, cu 19 puncte, el fiind urmat de Bridgewaters – 12, Pătru – 10, Tasic – 9, Andrieș – 7 şi Florveus – 7.
Cealaltă echipă timişoreană, BCM nu a avut mai mult noroc în deplasarea de la Cluj, la Universitatea. Scorul final a fost destul de clar, 90 – 72. La fel, prima jumătate a fost una echilibrată, ardelenii având un mic avantaj, de două puncte, la pauza mare: 38 – 36. Ultima repriză a fost una extrem de slabă pentru timişoreni, ea a urmat unui scor de 64 – 55 la finalul celei de-a treia. Pe final timişorenii nu au mai reuşit nimic şi s-a terminat 90 – 72, un scor destul de apropiat de cel înregistrat de cei de la Timba.
Zlatko Jovanovic a cele mai multe puncte ale BCM, 17, el fiind urmat de Jason Conley și Vladimir Panic, cu câte 15 puncte.
Citiți principiile noastre de moderare aici!