Cu un start mai slab, România a reuşit să treacă la conducerea ostilităţilor şi jucătoarele lui Tadici au preluat conducerea jocului. S-a ajuns la şapte goluri diferenţă, la 12 – 5, în minutul 23. Aceiaşi diferenţă avea să se menţină şi la finalul reprizei: 14 – 7.
Repriza secundă, pornită bine, a avut o perioadă extrem de slabă pentru românce. Noroc cu avantajul adunat în prima parte. Cehoaicele au înscris de nouă ori (!!!) în timp ce România o singură dată.
A urmat revenirea în poartă a Paulei Ungureanu şi diferenţa de pe tabelă s-a majorat considerabil. S-a ajuns din nou la 9 goluri în plus, la 26 – 17. Cehia a mai redus din plusul românesc, dar era prea târziu şi diferenţa de valoare era evidentă, astfel meciul s-a terminat cu scorul de 29 – 23.
La România cea mai bună marcatoare a fost Neagu, cu 5 goluri, urmată de Marin, cu 4, Pintea, Dincă, Chiper şi Buceschi cu câte 3.
Citiți principiile noastre de moderare aici!