Rugbiştii timişoreni au trecut cu bine şi de ultimul meci dinaintea returului de la Calvisano, din calificările pentru Challenge Cup. Sâmbătă, echipa a învins în deplasare la Universitatea Cluj, chiar cu punct bonus.
Scorul a fost deschis de gazde, după o lovitură de pedeapsă transformată de Melniciuc. Conache a fructificat, la rândul său, o lovitură de pedeapsă pentru 3 – 3.
Rădoi realizează primul eseu pentru Timişoara şi duce scorul la 8 – 3 pentru oaspeţi, după ce transformarea a fost ratată de Conache, Stephen Shennan realizează un nou eseu, dar, din păcate, Conache a ratat din nou transformarea.
A continuat Burcea. Cu un nou eseu scorul ajunge la 3 – 18. A urmat o lovitură de pedeapsă şi, de această dată, Conache înscrie, pentru 3 – 21, cu care se intră şi la pauză.
Noua repriză aduce şi un nou eseu timişorean, de această dată a culcat balonul în terenul de ţintă Drenceanu, pentru bonusul ofensiv. A urmat transformarea lui Conache, scorul ajungând la 3 – 28, acesta fiind şi cel final.
Pentru bănăţeni urmează sâmbăta viitoare meciul din Italia, la Calisano, returul pentru calificarea în grupele principale ale Challenge Cup.
Citiți principiile noastre de moderare aici!