Timişorencele au câştigat fără emoţii disputa din Ardeal, valorificând diferenţa de valoare. Pentru Danzio a fost ocazia perfectă de a-şi reface moralul şi încrederea în forţele proprii după evoluţia mai puţin reuşită în runda precedentă. Fetele lui Ljubomir Kolarevic au condus cap-coadă ostilităţile şi, exceptând primul sfert, au avut în permanenţă un avans de 10 puncte pe tabelă.
După 18-18 în primul sfert, oasptele au rupt ritmul şi au trecut în avantaj în sfertul secund cu 17-6. Până la final bănăţencele au păstrat ecartul în faţă, chiar dacă clujencele şi-au adjudecat sferturile trei şi patru, 19-18 şi 18-16. Disputa din sala Horia Demian s-a încheiat cu victoria clară a lui Danzio, care în urma acestui succes revine pe locul 8 cu un punct în faţa rivalei CSM Sportul Studenţesc.
Cele două contracandidate la ultimul loc de play-off se înfruntă sâmbătă, la Timişoara, cu 5 etape rămase de disputat din sezonul regulat.
Revenind la jocul de la Cluj, trebuie spus că sârboaicele au dus din nou greul în echipa lui Kolarevic. Bilijana Pesovic şi-a trecut în cont 23 de puncte, iar Nevena Saponjic a marcat 17 puncte.
Citiți principiile noastre de moderare aici!