Chiar când a pierdut punctele obţinute cu Pâncota, după eliminarea din campionat a acestei echipe, cei de la ASU Politehnica au reuşit să îşi adauge trei puncte în clasament, învingând la Dunărea Călăraşi.
Scorul a fost deschis de gazde, în minutul 4 era deja 1 – 0, după reuşita lui Mircea Ştefan, la o greşeală a portarului Gkakos, la un corner. Scorul s-a păstrat, în ciuda mai multor ocazii ale ambelor echipe.
Egalarea a venit în repriza a doua, prin Birău, la cinci minute de la reluare. El a fructificat la maxim o intervenţie greşită a apărării călărăşene. Mai mult, Timişoara a trecut în frunte, la o lovitură de pedeapsă, în minutul 56. A marcat Constantinescu şi a fost 1 – 2. Şandru a egalat, imediat la reluarea jocului. Timişorenii au simţit că pot mai mult şi au insistat în atac. Iar în prelungirile meciului a venit minunea, Bădăuţă a înscris pentru 3 – 2 în favoarea echipei alb-violete, cu un şut de la 20 de metri.
Dunărea Călărași: Lungu, Ţenea, Panait, Şandru, Barna, Radu, Zivanovic, Licu, Danciu, Balint, Ştefan
ASU Politehnica: Gkakos, Motreanu, Gălan , Bilia, Taub, Stancu, Birău, Mărgărit, D. Constantinescu, Ghinescu, Bădăuţă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!