Cu un adversar care nu a contat decât în primele minute ale jocului, cei de la SCM Politehnica Timișoara au avut un meci relativ lejer în optimile Cupei României. La Sala „Constantin Jude”, timișorenii s-au jucat cu cei de la CSU Suceava, sosiți la partidă fără o parte dintre titulari. În aceste condiții, meciul s-a rupt după un sfert de oră de joc, la 8 – 8 timișorenii reușind să se desprindă și să acumuleze tot mai multe goluri în plus. La pauză era 21 – 14, iar jumătatea secundă nu a reușit să aducă decât majorarea avantajului. În aceste condiții, antrenorul Pero Milosevic a trimis în teren tot mai puțin titularii. Până la final s-a făcut 39 – 30, iar cei mai buni marcatori au fost Denis Neamțu și Leonard Ștefan, cu câte șase goluri.
„Sunt foarte mulțumit pentru că fără Fenici accidentat la mușchiul coastei, fără Daskaloski, Orbovic și Marjanovic, care au fost folosiți frecvent la celelalte meciuri, echipa a mers foarte bine. M-a bucurat evoluția lui Neamțu, pentru că a venit după o accidentare destul de serioasă, la gleznă, l-a ținut afară cam trei săptămâni, însă acum e bine și a demonstrat că ne putem baza pe el. Cu toții au jucat bine pe apărare, unde îl remarc și pe Răzvan Vîlceanu, care de asemenea, când l-am utilizat a dat randament în a doua parte. Toată lumea a jucat, cu excepția celor 3 – 4 jucători care au fost menajați, pentru că mai avem trei meciuri de jucat.”, a declarat Pero Milosevic, antrenor principal SCM Politehnica Timișoara.
Citiți principiile noastre de moderare aici!