Meci lejer, de matineu, pentru handbaliştii timişoreni, sâmbătă dimineaţa la Sala „Constantin Jude”. Adversari în meciul de primă ligă au fost cei de la CSM Satu Mare. Cu mulţi titulari absenţi din cauza accidentărilor, Timişoara a avut un joc bun, învingând la un scor categoric.
Primele goluri s-au marcat relativ greu, după zece minute era doar 2 – 1 pentru bănăţeni. Scorul avea să capete proporţii şi la jumătatea reprizei era 7 – 2. Prima repriză s-a terminat cu 14 – 11 pentru Timişoara.
Diferenţa se va mări în partea a doua, chiar dacă la început Satu Mare a dat semne de revenire şi s-a apropiat la două goluri, la 14 – 12. S-a ajuns şi la o diferenţă de 10 goluri, la scorul de 29 – 19. S-a terminat 31 – 23 şi SCM Politehnica îşi confirmă locul de play-off.
Marjanovic a avut cele mai multe goluri, el fiind urmat de Milosevic, cu 6, şi Furak, cu 5 goluri.
Citiți principiile noastre de moderare aici!