Cu datorii „generoase”, ACS Poli Timişoara se pregăteşte de un sezon în care o să plouă cu „derbiuri” locale, împreună cu ASU Politehnica şi Ripensia. În acest moment se poartă discuţii, dar nu prea se ştie nimic concret despre viitor, la echipa ce a reprezentat oraşul în precedentul sezon de primă ligă. Deocamdată nu prea sunt certitudini, nici legate de viitorul antrenor, nici de un calendar de pregătire. Şi mai rău e atunci când se pune problema din punct de vedere financiar, fotbaliştii care au încercat să facă ceva pe teren în sezonul precedent mai au de luat bani, în contul salariilor.
„Clubul nostru va anunța în următoarele zile componența staff-ului tehnic, precum și programul de pregătire al echipei până la începerea campionatului Ligii 2, ediția 2018-2019. Suntem încrezători ca vom reuși stabilizarea situației financiare, deși va urma o perioadă extrem de grea, fiind obligatoriu ca într-un termen destul de scurt să găsim resursele pentru plata datoriilor către fotbaliști”, a anunţat ACS Poli, sub semnătura preşedintelui Radu Birlică.
Problemele actuale nu sunt noi, mai spune acesta, ci sunt din capitolul „greaua moştenire”. Speranţele se leagă de membrii asociaţiei aflată în spatele echipei (n.r. toţi aceştia fiind instituţii publice), în sponsori şi cei care mai sunt suporteri ai echipei.
„Administrația actuală a clubului Poli Timișoara își asumă procesul de reconstruire a clubului, în condițiile în care trebuie să refacă o situație economică dramatică, preluată în 2016. Suntem convinși că împreună cu toți cei responsabili, inclusiv membrii asociației, cu partenerii și sponsorii clubului și obligatoriu împreună cu suporterii care au arătat că sunt alături de Poli în momentele dificile, vom reveni în timp scurt în elita fotbalului românesc!”, se mai spune în anunţ.
UPDATE. Adrian Neaga nu mai e antrenor la ACS Poli
Iată că la ACS Poli Timişoara apare şi prima certitudine, una care, de fapt, duce la o nouă incertitudine: echipa nu mai are, deocamdată, antrenor. Printr-un anunţ sec, clubul a anunţat că îi mulţumeşte celui care a fost iniţial director sportiv, iar ulterior antrenor.
“Poli Timișoara (n.r. ACS Poli Timişoara) îi mulțumește lui Adrian Neaga pentru munca pe care a depus-o la clubul nostru, în calitate de director sportiv, respectiv în cea de antrenor. Îi urăm mult succes mai departe lui Rică în cariera de tehnician!”, este anunţul prin care clubul alb-violet anunţă că termină colaborarea cu singurul antrenor care a reuşit să aducă singurele victorii ale echipei în aproape un an de zile
Citiți principiile noastre de moderare aici!