Formația de volei feminin UVT Agroland Timișoara pornește într-un nou sezon dificil, dar cu speranțe mari. Formația va mai aduce în lot două sportive din străinătate, dar cu un buget asigurat din fonduri private salariul solicitat de acestea nu va putea fi unul prea mare.
„În momentul de față mai avem nevoie de două jucătoare, suntem în negocieri avansate cu voleibaliste care să completeze posturile de libero și universal. Sunt jucătoare din străinătate, în țară am epuizat toate variantele. Am făcut eforturi să reușim să aducem românce. Din diverse motive, nu am reușit acest lucru. Pe de altă parte, lumea știe că ușa noastră este deschisă jucătoarelor românce. Oricând, o voleibalistă din țară de valoare care va dori să vină la Agroland, va fi bine primită. Nu ne permitem în acest moment să depășim cu mult bugetul din sezonul trecut. Președintele Horia Cardoș a făcut eforturi să reușească să păstreze același nivel financiar, motiv pentru care vom face o echipă cel puțin la fel de competitivă ca în anul trecut. Negociem cu jucătoare de nivel mediu din punct de vedere financiar, nu ne permitem în momentul de față să ne angrenăm în cheltuieli care să dezechilibreze stabilitatea clubului”, a declarat antrenorul Bogdan Paul.
Momentan, din lot lipsesc Roxana Iancu, Andreea Petra, Marisa Radu și Barbora Kosekova au lipsit motivat de la prima ședință de pregătire desfășurată vineri, ele fiind convocate la loturile naționale ale României și Slovaciei. Petruța Orlandea este învoită până luni, astfel că la Sala „Constantin Jude” au fost prezente astăzi Daniela Lupescu, Diana Cărbuneanu, Katarina Jovanovic, Sorina Miclăuș, Larisa Vasilică, Anca Mănuc și Cybill Catargiu. Ultima jucătoare menționată este noutatea acestei săptămâni. După două medalii cucerite alături de Agroland în Divizia Junioare (aur – 2017, argint – 2018), Catargiu va debuta în Divizia A1 în tricoul formației noastre.
Lotul condus de Bogdan Paul va fi completat în cel mai scurt timp de două jucătoare din străinătate.
Echipa va lucra la capitolul fizic, după care va urma un cantonament la Cheile Grădiștei.
„În prima săptămână pregătirea se va desfășura pe plan local, într-o formulă restrânsă. Pe data de 27 august plecăm într-un stagiu de pregătire montan, unde vor intra în programul echipei și componentele loturilor naționale. Eu sper că ni se vor alătura și cele două jucătoare pe care le vom transfera și că la data de 27 august vom fi în formulă completă”, a mai declarat Bogdan Paul.
Citiți principiile noastre de moderare aici!