După un sezon aproape perfect în care a terminat pe locul I seria sud-vestică şi a câştigat clar duelul din play-off, Universitatea Timişoara se pregăteşte pentru bătălia finală, cea de accedere în Divizia A1. Federaţia Română de Volei a acordat găzduirea turneului de baraj Galaţiului atât la masculin, cât şi la feminin.
„Şansele noastre de promovare sunt sensibil egale cu ale celorlalte două echipe. În calitate de gazdă, Galaţiul cred că porneşte cu prima şansă. Mergem să ne jucăm şansa. Din păcate noi nu am primit susţinere la nivel local, de-aia nici nu am încercat să aducem turneul final la Timişoara. Nu avem niciun sprijin”, spune profesorul Sorin Grădinaru.
Astfel, Universitatea Timişoara va înfrunta în 27-29 mai pe CSŞ2 Ukro Baia Mare, CSU CSŞ Galaţi şi Ştiinţa Bacău. Sistemul de desfăşurare a competiţiei presupune meciuri tip campionat, iar la final primele două clasate obţin promovarea în eşalonul de elită.
„În momentul de faţă nu avem niciun semnal ca în cazul promovării să primim sprijin financiar. Prezenţa în Divizia A1 înseamnă un buget de cel puţin 200.000 de euro, ori noi împreună cu secţia de handbal primim de la Consiliul Local 30.000 anul ăsta…”, prezintă realitatea antrenorul studenţilor. Barajul feminin de promovare în Divizia A1 se va desfăşura tot la Galaţi, în 13-15 mai.
Citiți principiile noastre de moderare aici!