Accidentul, spun polițiștii, s-a produs din cauza unui conducător auto, în vârstă de 39 de ani, care circula la volanul unui autoturism Dacia Logan, dinspre Timișoara spre Lugoj.
La ieșire din Belinț spre Lugoj, bărbatul a pătruns inexplicabil pe contrasens. S-a izbit frontal de o camionetă condusă de un alt bărbat de 38 de ani, regulamentar, din sens opus.
Impactul a fost puternic, iar în urma lui șoferul vinovat, dar și alți doi pasageri, o femeie de 58 de ani și un bărbat de 67 de ani, au rămas încarcerați și au decedat.
În camionetă se aflau doi copii, o fetiță de 9 ani și un băiat de 8 ani, însă aceștia nu au fost răniți.
Pompierii de la descarcerare au fost chemați să scoată trupurile neînsuflețite din mașina distrusă, iar polițiștii de la rutieră s-au deplasat la fața locului pentru investigații. Ei au deschis acum un dosar penal pentru ucidere din culpă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!