Prima bancă uriașă a apărut în peisajul Borgata, din Clavesana, Italia și este creația lui Chris Bangle, un designer vizionar. Banca face parte dintr-un proiect global de susținere a turismului.
Banca inaugurată în România are 2,40 înălțime și 3,20 metri lățime. Este realizată din lemn de brad și vopsită în roșu cu vopsea ecologică.
La locul inaugurării în România am întâlnit-o pe Erica, o turistă din Italia, care face turul tuturor băncilor uriașe și care deține astfel un pașaport Big Bench. Este deja la al doilea pașaport, întrucât primul s-a umplut de ștampile. Erica a vizitat 74 din 318 bănci instalate în Europa.
Din 600 de locuitori câți erau în Labașinț, în sat mai sunt acum doar trei oameni. Însă proprietarii complexului de agrement și-au propus să repopuleze satul. Deocamdată se lovesc de problema infrastructurii deoarece drumul în sat nu este asfaltat.
Dincolo de designul său neobișnuit, această bancă a reprezentat ceva mai mult decât un simplu obiect de mobilier urban. A devenit o parte integrantă a experienței colective a comunității, invitându-i pe oameni să se simtă ca niște copii, să se bucure de frumusețea peisajului și să-și schimbe perspectiva asupra lumii din jur.
Cu trecerea timpului, această idee a inspirat și alte persoane să creeze bănci uriașe. Așa s-a născut Asociația Big Bench Community Project (BBCP) în 2015, cu misiunea de a promova și sprijini construirea acestor bănci uriașe, menținând spiritul lor autentic și non-profit.
Pentru a face experiența vizitării băncilor uriașe și mai memorabilă, BBCP a introdus pașaportul Big Bench. Fiecare bancă uriașă este reprezentată printr-un timbru special pe pașaport, care nu doar amintește de acea locație unică, dar oferă și o modalitate distractivă de a colecta amintiri. Astfel, dintr-o idee neobișnuită a luat naștere un adevărat fenomen cultural, care încurajează oamenii să privească lumea cu ochi noi și să descopere frumusețea în lucrurile familiare.
Reprezentanții Agrovillage&Labașinț Forest își doresc ca această bancă să fie simbolul renașterii unei comunități, care a trăit aici, sute de ani. De aici, începe viitorul acestei regiuni, cu o floră deosebită și o faună pe măsură, una din cele mai verzi zone din vestul acestei țării, în care oamenii se întorc, în condiții bine stabilite, în armonie cu natura.
Trimite articolul
XLabașinț ha ha
-
@ăla de la Retim: iar te-ai excitat, nebunule….
Proprietarii complexului de Agrement au nevoie mai degraba de niste iobagi !? dupa ce au cumparat cam tot ce se putea cumpara pe acolo !!
Pentru turism o făceam și mai mare și sub ea un birt, că merge cel mai bine în țara asta!!!
Eu știu că mai e cel puțin o astfel de “big bench” în România… la Râșnov, Dino Parc. Personal, m-am așezat pe ea acum câțiva ani. Mă îndoiesc că nu a fost nici la ora aceasta inaugurată, dat fiind faptul că parcul dinozaurilor a fost inaugurat. Cel puțin teoretic, banca gigantică de la Labașinț nu e prima inaugurată în România. Poate nu ar strica o documentare exhaustiva în privința big bench urilor din România. 😄 Zic și io.
-
Exact la asta mă gândeam și eu. Anul trecut era plină de turiști banca de la Râșnov, abia am găsit și eu un moment să mă așez.
E buna asta ca poti sa te urci pe ea cand te fugaresc cainii care sunt peste tot in tara asta.
Sunt atat de multe care lipsesc din Romania. Inatitutele de Cercetare ar fi trebuit sa existe in fiecare judet Acum, elita are Diploma de Inalta Scoala Pòlitica!