Este nevoie de specialiști în turism la conducere pentru a asigura dezvoltarea și promovarea adecvată a industriei turismului din România. ANAT a transmis că dorește un ministru capabil să finalizeze teme, să se lupte pentru industria în fruntea căreia se află și să fie prezent la târgurile internaționale de turism.
„Industria turismului din România a avut de suferit în ultimul an și jumătate, fiind practic lipsită de un ministru care să acorde atenția cuvenită. Vorbim de acte normative și strategii de promovare pregătite din pripă, necorespunzător, și de participări la târgurile internaționale mult sub potențialul țării – aceasta este realitatea cu care ne confruntăm în prezent, iar efectul acestor acțiuni a fost departe de cel dorit. Este imperativ să avem un ministru care să fie un profesionist al turismului, cu experiență în funcții de conducere în acest domeniu, demonstrată prin rezultatele obținute”, sunt de părere reprezentanții agențiilor de turism din țara noastră.
Astfel, ANAT nu mai dorește politicieni sau politruci care să ocupe poziții în conducerea ministerului, fără a avea expertiză și interes real pentru industria turismului.
„Nu ne dorim persoane care doresc doar să apară în mass-media, ci specialiști cu adevărat dedicați și competenți. ANAT susține menținerea unui Minister al Turismului și după rotația ministerială care se apropie, dar cu specialiști din domeniu la conducere. Turismul trebuie să fie considerat o prioritate națională în mod concret, iar pentru a atinge obiectivul de a contribui cu 10% la Produsul Intern Brut (PIB) al României și de a atrage zece milioane de turiști străini anual, avem nevoie de tehnocrați cu experiență antreprenorială incontestabilă. Acești specialiști trebuie să fie capabili să asigure un dialog permanent și constructiv între mediul public și cel privat”, au mai transmis cei de la ANAT.
Potrivit acestora, turismul reprezintă unul dintre cele mai importante sectoare economice ale României și ar trebui tratat ca atare. Reprezentanții ANAT mai susțin că este vital ca Ministerul Turismului să fie condus de specialiști în turism care să înțeleagă nevoile și provocările din sector.
„Din păcate, în trecut, turismul a fost adesea ignorat sau considerat «a cincea roată la căruță» în politica publică. Cu toate acestea, turismul are potențialul de a aduce o contribuție semnificativă la Produsul Intern Brut al țării noastre, dacă există voință politică și o comunicare reală între mediul public și privat. ANAT a fost implicat în multe proiecte care au contribuit la dezvoltarea turismului românesc atunci când acestea au fost aprobate, dar există încă multe oportunități neexploatate. Turismul nu poate fi tratat în mod eficient ca o componentă secundară sau subordonată altor domenii, ci trebuie să primească atenția și resursele necesare pentru a-și atinge potențialul maxim”, au mai transmis proprietarii agențiilor de turism din România.
ANAT mai consideră că întregul Guvern trebuie să-și asume în mod real prioritizarea turismului și ospitalității, iar aceste lucruri nu sunt posibile fără existența unui minister dedicat turismului condus de un ministru puternic, care să dețină cunoștințe și expertiză în domeniu, dar și să beneficieze de o susținere puternică din partea autorităților.
De asemenea, ANAT mai este de părere că Ministerul Turismului ar trebui să beneficieze de un buget de promovare de minimum 20 de milioane de euro, care să aibă în spate o strategie eficientă de marketing și promovare, întocmită pe baza unor analize și studii de piață.
Totodată, pentru o promovare turistică eficientă a României, participarea la târgurile internaționale de turism este obligatorie, dar nu este suficientă.
ANAT propune strategii precum reclame și spoturi publicitare difuzate pe principalele posturi de televiziune și în mass-media de specialitate din piețele țintă, organizarea de conferințe, workshop-uri și caravane turistice în țările țintă. De asemenea, este esențială invitarea cât mai multor agenți de turism, jurnaliști, bloggeri și lideri de opinie în România, pentru a le oferi oportunitatea de a descoperi și promova atracțiile turistice ale țării noastre.
Citiți principiile noastre de moderare aici!