Ambarcațiunea a fost lansată la apă vineri, 12 iulie, pe Lacul Surduc.
„În premieră, APDT Timiș oferă turiștilor posibilitatea de a se plimba pe Lacul Surduc cu un catamaran dotat cu un motor electric. Mizând astfel pe turismul ecologic și pe o dezvoltare durabilă a zonei, Asociația de Turism Timiș creează în zonă contextul dezvoltării unor servicii și produse turistice așteptate de mai mult timp de vizitatorii zonei”, transmit reprezentanții APDT Timiș.
Ambarcațiunea are o lungime de 7,5 metri, lățimea de 2,5 metri și o capacitate de opt locuri și este dotată cu un motor electric, nepoluant, care permite desfășurarea acestor activități fără afectarea mediului înconjurător.
„Un important câștig al achiziționării acestei ambarcațiuni și amplasarea ei pe lacul Surduc este mesajul că lucrurile se pot schimba, că putem evolua în dezvoltarea unor servicii de turism în zonă și semnalul pe care îl dăm astfel potențialilor investitori, acela că asociația de turism, cu sprijinul autorităților județene și al membrilor săi, este determinată să continue să acționeze și să sprijine dezvoltarea turismului în județul Timiș, că dorim să atragem cât mai mulți turiști în zonă și să contribuim la dezvoltarea economică a arealului”, a declarat Delia Barbu, directorul APDT Timiș.
Asociația de Turism Timiș va creiona mai multe programe care să promoveze activitățile de plimbări gratuite cu catamaranul pe Lacul Surduc și să atragă o nouă componentă de turism formată din elevi și tineri, alături de cea reprezentată de familii. Costul catamaranului se ridică la 19.960 euro și a fost suportat prin intermediul proiectului european Eco Timiș – un nou produs turistic.
Tot pe Lacul Surduc se află amplasate și o parte dintre canoele de tip American achiziționate prin intermediul proiectului european Eco Timiș.
APDT Timiș va solicita Primăriei Fârdea desemnarea permanentă a unor locuri de campare (cu sau fără plată) și parcare auto pentru ca turiștii să poată accesa serviciile de agrement gratuite oferite de Asociația de Turism prin intermediul proiectului Eco Timiș. În plus, va tipări materiale de informare privind posibilitățile de petrecere a timpului liber pe Lacul Surduc și le pune la dispoziția infocentrelor turistice din județ, a agențiilor de turism de incoming din Timișoara și Lugoj și a ghizilor, dar și a Inspectoratului Școlar Timiș. Intenția asociației este de a introduce transport public zilnic între Timișoara și Fârdea.
Citiți principiile noastre de moderare aici!