Liftul Santa Justa (Portugalia)
Liftul Santa Justa (Elevador de Santa Justa) este situat în orașul portughez Lisabona. Acesta face legătura dintre străzile din centrul orașului și Piața Carmo, aflată pe un deal. Liftul Santa Justa a fost conceput de Raul Mesnier de Ponsard. Construcția liftului a început în 1900 și a durat doi ani. La început liftul funcționa pe aburi, apoi, în 1907 s-a trecut la funcționarea pe curent electric. Liftul fabricat din fier are o înălțime de 45 de metri și este decorat cu elemente arhitecturale neogotice, fiecare nivel al liftului având alt model. Nivelul superior al ascensorului dispune de o terasă care oferă o panoramă superbă cu Castelul Lisabona și Piața Rossio în prim plan. Există două cabine de lift, cu interior din lemn care pot transporta 24 de persoane fiecare. Liftul este o atracție turistică în sine datorită istoriei sale și a frumuseții arhitecturale.
Liftul din Gateway Arch (S.U.A.)
Gateway Arch este principala atracție turistică din orașul american Saint Louis. Structura cu aspect futurist dispune de un lift pe măsură. Pentru a ajunge în punctul cel mai înalt al arcului turiștii trebuie să folosească liftul cu compartimente cu formă ovală ce duc mai degrabă a nave extraterestre. Fiecare compartiment are câte 5 locuri. Opt compartimente conectate formează un tren care urcă apoi pe structura arcului. Pentru a menține o poziție confortabilă pentru pasageri, fiecare compartiment al liftului se rotește la fiecare 5 grade de curbură ale arcului. O călătorie cu liftul până la cel mai înalt punct al Gateway Arch durează 5 minute. La coborâre liftul îi aduce pe pasageri înapoi cu picioarele pe pământ în mai puțin de trei minute. Compartimentele liftului au ferestre înguste care permit turiștilor să vadă arcul pe interior.
Liftul Hammetschwand (Elveția)
Acesta este cel mai înalt lift exterior din Europa. Liftul face legătura dintre o potecă pietruită și punctul de observație Hammetschwand, de pe platoul Burgenstock de unde poate fi admirat Lacul Lucerna. Liftul transportă pasagerii pe o distanță de 153 de metri în mai puțin de un minut. La început liftul avea o viteză de 1 metru pe secundă și dispunea de cabine din lemn ce puteau acomoda 8 persoane. Liftul a fot îmbunătățit în 1935, dobândind o viteză de 2,7 metri pe secundă și o cabină nouă din metal ușor. La momentul construirii sale, liftul era cel mai rapid din lume.
Liftul din Taipei 101 (Taiwan)
Clădirea Taipei 101 dispune de cel mai rapid lift din lume. Taipei 101 este o megastructură ce are 508 metri înălțime, 101 etaje și 67 lifturi. Două dintre lifturi, cele care deservesc platforma de observație de la etajul 89, sunt cele mai rapide din lume. Acestea urcă cu o viteză de aproximativ 1 km pe minut. Prin comparație, un avion comercial urcă cu o viteză de aproximativ 300 de metri pe secundă.
Articole pe aceeași temă:
Destinatii romantice pe meleaguri romanesti
Emiratele Arabe Unite, minunea turistica din desert
Cascada Rinului, peisaj de poveste la poalele Alpilor
Hoteluri exclusive, pentru o persoana
Cele mai inedite atractii plutitoare
Insula Rodos – Vacanta pe urmele Colosului
Atractii deosebite pentru fotografii de vacanta inedite
Citiți principiile noastre de moderare aici!