Fie că vorbim de drumuri aflate la altitudini amețitoare, drumuri cu zeci de serpentine care șerpuiesc prin munți sau șosele ce merg pe defileul râurilor învolburate, toate oferă posibilitatea admirării din mers a numeroase atracții turistice presărate pe traseu astfel încât nicio călătorie să nu fie plictisitoare.
Cheile Bicazului, DN12C
Cheile Bicazului fac parte din lanţul Carpaţilor Orientali şi au o lungime de 8 kilometri. Drumul care străbate această zonă își face loc printre pereții înalți de calcar formați în decursul anilor prin acțiunea de eroziune a râului Bicaz. DN12 C impresionează prin serpentine și curbe care oferă o experiență plăcută la volanul mașinii sau în scaunul de pasager.
Defileul Jiului, DN66
Drumul din Târgu Jiu spre Petroșani traversează Parcul Național Defileul Jiului. Şoseaua trece, pe malul râului Jiu, printre Munţii Vâlcan şi Parâng şi este dublată de o cale ferată care trece prin zeci de tunele. Defileul începe la nord de localitatea Bumbeşti şi şerpuieşte până aproape de localitatea Livezeni.
În apropierea oraşului Bumbeşti-Jiu se află Castrul Roman, construit în timpul împăraţilor Septimus Sever şi Antonun Caracala. La intrarea în defileul Jiului se află ruinele Mănăstirii Vişina, ctitorită de către Mircea cel Bătrân. La 35 de kilometri de Târgu-Jiu, pe malul stâng al Jiului, se află Mănăstirea Lainici, care are ca hram Intrarea în biserică a Maicii Domnului.
Pasul Tihuţa, E576
Drumul care leagă Bistrița de Suceava este cu siguranță unul din cele mai frumoase din țară. Pasul Tihuţa este situat la altitudinea de 1.227 de metri și este puntea între Ardeal şi Moldova. Cu serpentine „lejere”, Pasul Tihuța scoate la iveală frumusețea culmilor Bucovinei și poartă călătorul spre inima Carpaților Orientali. După ieșirea din Pasul Tihuța, drumul duce spre Vatra Dornei și Câmpulung Moldovenesc, unde pot fi admirate frumoasele Pietre ale Doamnei, din Rarău.
Transfăgărăşanul, DN7C
Transfăgărăşanul, este supranumit „drumul printre nori“. Cu o lungime de aproape 92 de kilometri, şoseaua construită în 1974 taie Munţii Făgăraş cu serpentine care taie respiraţia, şerpuind prin tunele, scoțând la iveală peisaje de vis.
Transfăgărăşanul începe din comuna Arefu, județul Argeş, la kilometrul 61 al DN7C şi se termină în comuna Cârţişoara, judeţul Sibiu. De-a lungul drumului se află 830 de podeţe, 27 de viaducte şi cinci tuneluri, dintre care unul este cel mai lung din ţară (886 de metri) şi se află la cea mai mare altitudine (2.042 de metri).
Şoseaua este presărată şi cu numeroase obiective turistice. Cetatea Poenari (cu cele 1.480 de trepte), Lacul de acumulare Vidraru şi barajul cu acelaşi nume, Lacul glaciar Bâlea și Cascada Bâlea sau Muzeul Badea Cârţan din Cărțișoara.
Transalpina, DN67C
Transalpina, sau Drumul Regilor, este cea mai înaltă şosea din România. Străbate munţii Parâng, de la Novaci (Gorj) până la Sebeş (Alba), pe o lungime de aproape 148 de kilometri. DN67C are punctul cel mai înalt în Pasul Urdele, unde ajunge la 2.145 de metri. Şoseaua străbate Carpaţii Meridionali de la sud la Nord, tăind Parângul şi este paralelă cu Valea Jiului şi Valea Oltului.
Transalpina este chiar mai veche decât Transfăgărăşanul, fiind construită de armatele romane în drumul lor spre Sarmizegetusa. Cea mai frumoasă porţiune este cea dintre Rânca şi Obârşia Lotrului. De aici se poate ajunge pe Valea Frumoasei, la poalele Vârfului Frumoasa. Alte obiective la care puteţi ajunge de pe Transalpina sunt Lacul de acumulare Tăul Bistrei, Lacul de acumulare Oaşa sau Mănăstirea Oaşa.
Articole pe aceeași temă:
Parcul National Lacurile Plitvice – peisaje de vis, in inima Croatiei
Parcul Nicolae Romanescu – cea mai mare zona verde urbana din Romania
Cele mai vizitate parcuri tematice din Europa
Insula Ovidiu, oaza de liniste de pe litoralul romanesc
Cele mai interesante strazi din lume
Cele mai inedite hoteluri plutitoare
Citiți principiile noastre de moderare aici!