Labirintul Longleat (Marea Britanie)
Realizat din peste 16.000 de exemplare de tisă englezească, labirintul Longleat a fost inaugurat în 1975, fiind opera designerului Greg Bright. Labirintul se întinde pe o jumătate de hectar și are un traseu de 2,72 de kilometri. Acesta este un labirint tridimensional, pe suprafața lui fiind amplasate șase poduri din lemn care oferă și o perspectivă de sus a ansamblului. Premiul pentru cei descurcăreți care reușesc să ajungă în centrul labirintului este panorama spectaculoasă care poate fi văzută din turnul de observație central.
Labirintul York (Marea Britanie)
Peste 1.5 milioane de plante formează acest labirint care se întinde pe o suprafață de 32 de acri, în apropiere de localitatea York. Această minune verde, echivalentul a 15 terenuri de fotbal, a fost proiectată cu ajutorul tehnologiei prin satelit, astfel încât potecile să fie realizate cu acuratețe maximă. Designerul Tom Pearcy a realizat vastul labirint pentru aniversarea de 40 de ani a Star Trek. Mii de fani ai fenomenului Star Trek vin în fiecare an pentru a da o tură prin „galaxia verde”.
Labirintul Reignac-sur-Indre (Franța)
În 1996, anul în care acest labirint din plante a fost inaugurat în Touraine, Franța, peste 85.000 de vizitatori au venit să se piardă în cele 4 hectare de vegetație. Acesta este cel mai mare labirint din plante din lume și se regenerează în altă formă în fiecare an. Pereții labirintului sunt formați din lanuri de porumb și floarea soarelui care sunt recoltate toamna și semănate apoi în altă ordine.
Mega Labirintul Davis (USA)
Această atracție de sezon adună în Sterling, Massachusetts mii de turiști, care petrec ore în șir plimbându-se pe potecile înguste ale labirintului deținut de familia Davis. Labirintul a fost realizat prima dată în 1998 pe pământul deținut de familia Davis, o familie de fermieri din generație în generație care s-a gândit că o asemenea atracție ar fi de folos pentru localnicii din Sterling. Cu ajutorul designerului englez Adrian Fisher, labirintul a luat viață și acum se reînnoiește în fiecare an sub altă formă. Este nevoie de aproximativ 12.000 de ore de muncă pentru a realiza anual acest labirint.
Articole pe aceeași temă:
Cele mai frumoase gradini botanice din Romania
Turism la inaltime. Cele mai spectaculoase platforme suspendate din lume
Cele mai fascinante ruine scufundate
Cele mai interesante gropi din lume
Destinatii perfecte pentru schi
Marile piete de Craciun din Europa
Bali, destinatie pentru suflet
Citiți principiile noastre de moderare aici!