Fallen Star (S.U.A.)
Fallen Star este de fapt un proiect de artă stradală conceput de artistul sud-coreean Do Ho Suh, în colaborare cu Universitatea din California. Proiectul constă într-o casă construită după modelul clădirilor din New England, cu o curte și vegetația specifică incluse. Aspectul inedit al acestui proiect este dat de faptul că micuța casă tradițională americană a fost construită pe marginea acoperișului unei clădiri cu șapte etaje. A fost nevoie de multă muncă și de un design complex pentru a asigura stabilitatea structurii. Rezultatul este impresionant, căsuța este complet mobilată și locuibilă, iar priveliștea este amețitoare. Se recomandă grijă mare la închiderea ușilor, fiindcă această casă chiar este o „casă în pantă”.
Lacul de pe acoperiș (Anglia)
Lacul de pe acoperiș face parte din complexul natural ce cuprinde și o grădină, situat pe clădirea Selfridges din Londra. Lacul are culoarea verde, iar aici oamenii vin pentru a se relaxa și pentru a servi un cocktail, în timp ce plutesc fără grijă pe apa lacului, la mare înălțime. Grădina și lacul de pe acoperiș sunt ideea proprietarului original al clădirii (un complex comercial), Gordon Selfridge, și în anii 20 și 30 era un loc de odihnă și relaxare pentru cei care își făceau cumpărăturile la etajele inferioare ale clădirii. După bombardamentele din 1940, atunci când complexul comercial a fost distrus, proprietarul a jurat că nu va mai include grădina și lacul de ape acoperiș în noul proiect. Nu s-a ținut de cuvânt, iar acum lacul este unul dintre locurile inedite unde londonezii se întâlnesc din nou după shopping.
Terenul de fotbal de pe acoperiș (Japonia)
Situat pe acoperișul stației de transport Shibuya Station, Adidas Futsal Park a fost construit în 2001 pentru a întâmpina Campionatul Mondial de Fotbal din 2002. Pe acest teren se poate practica o versiune în miniatură a fotbalului clasic, futsal. Terenul și anexele se întind pe o suprafață de aproximativ 1.300 de metri pătrați și oferă o panoramă de 270 de grade a districtului din care face parte. Aici se desfășoară campionate de futsal pentru adulți și există o școală de futsal pentru copii. Întregul proiect este impresionant, având în vedere poziționarea, dar și faptul că proiectanții au reușit să maximizeze un spațiu destul de restrâns și să-l transforme într-un loc optim pentru practicarea unui sport precum futsalul.
Articole pe aceeași temă:
Cipru, destinatia surprinzatoare din Mediterana
Cele mai originale restaurante din lume
Destinatii romantice pe meleaguri romanesti
Emiratele Arabe Unite, minunea turistica din desert
Cascada Rinului, peisaj de poveste la poalele Alpilor
Hoteluri exclusive, pentru o persoana
Cele mai inedite atractii plutitoare
Insula Rodos – Vacanta pe urmele Colosului
Citiți principiile noastre de moderare aici!