Cei care au avut ocazia să admire acest spectacol neobișnuit spun că experiența de a fi înconjurat de zeci de mii de fluturi este una greu de egalat. Scopul aceste rezervații nu este doar acela de a oferi turiștilor astfel de experiențe de neuitat, ci și acela de a atrage atenția asupra acestei specii de fluturi pe cale de dispariție, din cauza defrișărilor ce au micșorat numărul coloniilor acestor specii.
Orașul cel mai apropiat de această rezervație este Angangueo, în statul Michoacan din centrul Mexicului. Coloniile de fluturi se află la altitudini înalte, între 2.300 m și 3.500 m. Deși puteți parcurge o bună parte din drum călare, pentru a ajunge aproape de aceste colonii veți fi nevoit să mergeți pe jos kilometri întregi, așa că înarmați-vă cu echipamentul potrivit excursiilor pe munte.
Dar, efortul va merita cu siguranță. Aripile fluturilor monarh sunt acoperite cu un mozaic de mici solzi monocromi ce conțin pigmenți. Acești solzi se elimină în mod natural sub forma unei pudre fine atunci când fluturii dau din aripi și zboară. În momentul în care mii de fluturi pornesc în zbor dintr-un copac în același timp, cantitatea de solzi care cade produce una dintre cele mai interesante imagini pe care turiștii o pot vedea într-o colonie de fluturi – o pudră sclipitoare, portocalie și neagră, ce cade în aer precum un praf diafan.
Citiți principiile noastre de moderare aici!