Muzeul este găzduit în Palatul Luvru, pe malul drept al râului Sena. Această clădire a fost o fortăreață ridicată în secolul al XII-lea, iar părți din acea clădire încă mai pot fi admirate la subsolul muzeului. De-a lungul secolelor, clădirea a fost renovată de mai multe ori, și în cea mai mare parte a existenței sale a găzduit enorma colecție de artă a familiei regale. După Revoluția Franceză, Luvru a fost transformat într-un muzeu public.
Astăzi, se laudă cu aproximativ 460.000 de artefacte care datează din timpurile preistorice și până în secolul XXI. Dintre acestea doar 35.000 sunt expuse. Această vastă colecție este împărțită în opt departamente – Antichități Orientale, Antichități Egiptene, Antichități Grecești, Etrusce și Romane, Artă Islamică, Artă Decorativă, Sculpturi, Artă Grafică și Picturi.
Departamentul de Antichități Egiptene are peste 50.000 de piese inclusiv mumii, piese de îmbrăcăminte, arme, instrumente muzicale, bijuterii și suluri de papirus, în timp ce colecția de Antichități Orientale se laudă cu piese impresionante din Persia, Mesopotamia și alte regiuni similare.
Muzeul găzduiește și o colecție eclectică de artă romanică grecească și etruscă ce datează încă din perioada cicladică și până la prăbușirea Imperiului Roman. Vizitatorii pot admira aici diferite bijuterii, figurine din bronz, sculpturi din marmură, picturi și piese din ceramică. Departamentul de Artă Islamică cuprinde 5,000 de piese de artă inclusiv cărți.
Colecția de sculpturi a Luvrului are, de asemenea, o mulțime de piese interesante, inclusiv cunoscuta „Venus din Milo”, „Victoria din Samotrace” și „Amor și Psyche” a lui Canova. Departamentul de Artă Grafică cuprinde mii de schițe, desene și cărți ilustrate, în timp ce colecția de Arte Decorative este formată din nenumărate artefacte ce datează din Evul Mediu și până în secolul al XVIII-lea.
Totuși, cel mai popular departament al muzeului este cel cu picturi, ce cuprinde numeroase lucrări semnate de cei mai cunoscuți pictori din istorie precum da Vinci, David, Delacroix, Vermeer, Tițian, Michelangelo și mulți alții. De fapt, colecția de picturi cuprinde pete 7,500 de lucrări, ce datează din secolul al XIII-lea până în 1848, dar cea mai faimoasă piesă este, cu siguranță, enigmatica „Mona Lisa” a lui Leonardo da Vinci.
Câteva camere ale muzeului încă mai păstrează decorațiunile opulente comandate de regii Charles al V-lea, Charles al VI-lea și Henri al II-lea. Saloanele Regelui și Holul Cariatidelor vă va transpune în viața decadentă a monarhiei franceze.
Deși veți avea nevoie de câteva zile pentru a descoperi toate comorile Luvrului, nici clădirea în sine nu ar trebui trecută cu vederea. Chiar la intrare, faimoasa Piramida de Sticlă întâmpină vizitatorii dornici să descopere comorile muzeului. Curtea interioară a muzeului este perfectă pentru câteva momente de liniște, iar la finalul incursiunii prin muzeu nu trebuie să ratați o plimbare prin minunatele grădini Tuileries aflate în apropierea Luvrului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!